„ Pomeana copiilor "
În satul Presaca
Ampoiului, jud.Alba, în a doua zi de Paşti, se organizează
„ Pomeana copiilor ", un obicei unic atât în
Transilvania, cât şi în ţară.
“Pomeana copiilor” începe în Duminica Floriilor, când
femeile din sat duc făină la “prescurariţă”, adică o femeie din localitate care
coace prescurile pentru biserică.
Prescurăriţa face câteva sute de colaci, unii dintre
ei de dimensiuni mici, care vor fi folosiţi la “pomeana copiilor”.
În a doua zi de Paşti, după slujba religioasă,
colăceii sunt aşezaţi pe iarbă, în curtea bisericii, pe două rânduri, iar în
interiorul lor femeile satului așează ouă roşii. Toţi copiii din sat se vor
aşeza apoi, câte unul, în spatele colăceilor, primind “pomeana” sfinţită de
preoţi. În cadrul aceleași manifestări are loc și un concurs, în care cel mai
frumos ou roșu este premiat de către primarul loc.Meteș, urmând ca locul II și
III să fie și ele recompensate.
Sărbătoarea este interpretată, din punct de vedere
religios, ca o celebrare a cultului morţilor, pomana dată copiilor simbolizând
o pomană dată în numele celor morţi şi al celor care nu au fost pomeniţi
niciodată în biserică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu