În orice colțișor al Cretei te-ai afla în vacanță, nu se
poate să nu ai parte măcar de o seară cu specific tradițional cretan, și ar fi
mare păcat să nu te bucuri de bucatele tradiționale,(oferite din suflet de
către gazde), și de nu mai puțin celebrul ”sirtaki”, executat cu mare măiestrie
și talent de dansatorii locali. Am avut bucuria de a vedea”live” toate aceste
minunății, într-un sătuc aflat în vârf de munte,la câțiva kilometri de Hersonissos,Creta.
Pano Karuzano este o așezare uitată parcă de lume, într-un peisaj sălbatic, în
care mai locuiește o singură femeie de aproape 100 de ani, dar care încă se mai
ocupă de ”taverna” rustică, unde se desfășoară serile tradiționale cretane, pentru
toți turiștii dornici să îi treacă pragul.Cu mulți ani în urmă, aici locuiau doar
20 familii, fiind un sat mic, familii care trăiau din cultivarea viței de vie
și a măslinilor, iar din când în când, se întâlneau cu toții și făceau o masă
mare, unde fiecare aducea mâncarea ce o avea pe acasă, obicei numit
”turlu-turlu”, adică ”amestec”, datorită varietății alimentelor aduse de
fiecare sătean. În ziua de azi, încă se păstrează acest obicei, sub o formă
ușor schimbată, în taverna de aici întâlnindu-se cel puțin de trei ori pe
săptămână turiști din toate colțurile lumii, tot un fel de”amestec”, în care
toți se bucură de plăcintele tradiționale, bucatele specifice și dansurile
presărate de”hopa-hopa”,și în care fiecare participant învață măcar câțiva pași
din celebrul ”sirtaki”.Trupa de dansatori a fost la înălțime, atât la propriu,
cât și la figurat, pentru că majoritatea dansurilor se desfășoară pe un scaun,
sau o masă, lucru care te lasă fără cuvinte.Cel puțin, pentru muritorii de rând
e greu de imaginat că ai putea dansa pe o masă unde se află o sticlă de vin,
deasupra căreia stă în echilibru un pahar mic...mic de tot, lucru executat cu
mare ușurință de dl.Nikos, șeful trupei de altfel, și organizatorul acestor
seri cu o atmosferă superbă...Sau la fel de greu de imaginat dacă un dansator
ca Dimitris a fost vreodată la...dentist, când nu poți decât să rămâi mut,
văzând cum dansează ținând o masă între
dinți, pe care se află și două pahare pline, plus un...scaun.Uimitor,nu? Mai
sunt și fetele: Dimitra, Sofia și Katarina, plus cel mai tânăr din trupă,
Venzelius, niște oameni care în viața de zi cu zi au cu totul alte ocupații,
însă pasiunea și talentul pe care le au în sânge îi aduce împreună în fiecare
seară cretană tradițională, pentru a încânta toți acei oameni adunați într-un
”turlu-turlu” de naționalități și care se pot distra foarte frumos pe ritmuri
din țara lui Zorba. Una peste alta, cred că o astfel de seară merită...toți
banii, fiind așa...un fel de ”cireașă de pe tort”, cu aromă...à la grec!
luni, 15 iunie 2015
Insula Santorini
Santorini este o insulă din Marea Egee, locul în care se spune că
"sunt mai multe biserici decât case, mai mult vin decât apă, mai mulți
măgari decât bărbați". Numele insulei provine din vremuri străvechi, de la
Sf. Irina (Santa Irina) și atrage turiștii mai ales datorită faimei potrivit
căreia în această regiune s-a găsit legendara Atlantida. Capitala insulei este Fira, oraș
port, fiind așezată într-un perete vulcanic, pe o faleză înaltă de 300 m. Casele
de un alb orbitor, cu acoperișuri rotunjite, par chilii săpate în lava
pietrificată, între acestea străduțele mici și înguste duc spre magazine și
taverne cu privire la mare.
Una dintre
legendele privind culoarea caselor alb-albastru este că în trecut, bisericile
erau singurele care nu plăteau impozite,astfel că localnicii au început să își
vopsească în aceleași culori casele, pentru a păcăli autoritățile. De aici și
prima parte a vorbelor celebre despre Santorini. Cât despre vin, și acum se
cultivă un soi de viță de vie pitică (adaptată de localnici zonei lor,din cauza
vântului puternic ) și care produce un vin foarte dulce, aflat pe toate mesele
tavernelor de aici și din împrejurimi. Măgarii, în schimb, nu mai sunt chiar în
număr mai mare decât bărbații…Totuși, au un rol foarte important, având în
vedere că de la țărmul mării până sus, pe stânci, sunt 650 trepte, iar bagajele
turiștilor nu pot fi transportate decât în acest mod. Există și un fel de
instalație de telecabine, pentru cei care doresc să urce cu ceva mai modern
decât bietul măgăruș, dar numai pentru cei care nu au probleme cu ”răul de
înălțime”. În prezent, Santorini a fost declarată ca cea mai frumoasă insulă
din Europa, și în același timp, și cea mai romantică, astfel că mii de tineri,(
foarte mulți asiatici ), vin aici pentru a se căsători și probabil, luna de
miere…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)