Știu...Crăciunul ar trebui să îi bucure mai ales
pe copii.De acord.Nici un copil nu ar trebui să treacă prin copilărie fără să
fi simțit gustul cozonacului și nerăbdarea de a rupe hârtia de pe cadoul de sub
brad.Nici un copil nu ar trebui să mănânce de Crăciun o napolitană și un pachet
de biscuiți,într-un orfelinat.La fel cum nici un copil nu merită lacrimi
înghețate pe obraz,cu mânuța la fel de înghețată,întinsă la un colț de
stradă.Pentru un colț...de pâine.La fel cum nici un om în lumea asta nu merită
să fie singur de Crăciun.Te întrebi ce poți face,doar nu îi poți ajuta pe
toți.Nu,nu ai cum.Dar poți aduce un zâmbet și o mângâiere unor oameni pentru
care singurătatea e mai grea decât o boală,care privesc pe fereastră doar
pentru a vedea când e dimineață sau seară,fiindcă...nu mai așteaptă pe nimeni.
Oameni care nu mai văd zăpada așternută peste dealuri,pentru că o au deja pe
tâmple,o au în suflet,o adună în pumni zi de zi,an de an...Nici măcar nu se mai
întreabă câte ierni vor mai fi. Toate sunt la fel....Goale și pustii.
Știu...nu îi vezi. Nici nu stau la vedere,stau resemnați
în căsuțele lor modeste și...așteaptă.Ceva.Orice.Un cuvânt,un gest...un strop
de atenție.Măcar de Crăciun. În bucățica ta de univers,poți face o bucurie
cuiva.Un om,un copil,un bătrân...un suflet.
Acum câțiva ani, la un centru de bătrânei am găsit
un calendar.Un calendar gri,cu aceeași imagine,zi de zi,lună de lună.L-am dat
jos de pe perete și am început să facem altul,lipind câte o părticică de
timp,acolo unde trebuia, pentru ca unele zile să devină ”altfel”,să aibă puțină
culoare și zâmbet.Nu știu dacă acest puzzle va arăta cândva ca un întreg,dar
știu că fiecare piesă înseamnă ceva.Ceva care te duce cu gândul la cântecul lui
Dinu Olărașu...”n-ai nevoie de foarte multe să fii fericit”...
Om bun,acești
bunicuți îți citeau cândva ”Tinerețe fără bătrânețe”,dar au uitat să îți spună
că era doar un basm...că într-o bună zi sub vopseaua șaten deschis,se va afla
și...iarna ta, că ridurile din colțul ochilor nu mai sunt demult din cauza zâmbetului,ci a
grijilor,a neputinței,a lacrimilor.
Încă mai ai timp...la etajul de sus este o
bătrânică rămasă singură,cu pisica ei și cu proteza din pahar.La colțul străzii
de unde cumperi pâine,îl vezi mereu la fereastră pe bătrânelul acela simpatic ce
pufăie o pipă și privește în gol.La țară,bunica te așteaptă de ani de zile...cu
cele mai bune plăcinte, laptele proaspăt și ouăle din cuibar...
Și,nu te gândi că nu ai bani,fiindcă ei nu au
nevoie nici de cadouri,nici de portocale,nici de alte bunătăți.Chiar dacă nu au
avut parte de ele de mulți ani. Nu.Singurul lucru pe care și-l doresc este...să le treci pragul.Să îți sacrifici o
oră din timpul tău,să îi asculți,chiar dacă se plâng de durerile de spate,să le
vorbești și dacă vrei,să le cânți un colind. Nu contează că nu ai voce și nu te
pricepi la game.
Iar când vei face toate astea,te rog să îi
privești în ochi.Vor fi plini de lacrimi.De recunoștință.De fericire.Fiindcă
puținul care îl faci tu,valorează mult în sufletul unui bătrânel singur pe
lume,în sufletul unui copil care se bucură de primul fulg de nea,dar nu se
poate bucura de sarmalele puse în farfurie de mâna unei mame.
Faptul că te-ai gândit la el,la omul mai puțin
norocos decât tine înseamnă că ai suflet,înseamnă că poți înțelege că acel copil
din noi vrea să fie mângâiat pe creștet de sărbători,vrea să îi spui că va fi
bine,că Moș Crăciun chiar există și va fi lângă el,în seara de ajun.
Zâmbetul unui copil e la fel de prețios și la 5
ani,și la...80.
